INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE
PENTRU INGINERIE ELECTRICA ICPE-CA
Sigla ICPE-CA MINISTERUL EDUCATIEI
SI CERCETARII STIINTIFICE
Sigla MEC Autoritatea Nationala pentru
Cercetare Stiintifica si Inovare
romana english

Comunicarea ICPE-CA cu media in 2009 Septembrie

Noile surse de energie, sprijinite de inovaţiile ICPE-CA

Perspectiva epuizării resurselor de energie tradiţionale, cât şi influenţa dramatică asupra climatului global prin utilizarea combustibililor actuali, creşterea consumului de energie în ţările dezvoltate, corelată cu scăderea producţiei de energie la nivel global, au determinat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA să dezvolte tehnologii neconvenţionale şi nepoluante de producere a energiei, disponibile şi acceptabile pentru mediu.
Materiale pentru stocarea în stare solidă a hidrogenului
În acest demers se înscrie utilizarea unor tehnologii performante pentru stocarea hidrogenului, cel mai abundent element în natură, sută la sută ecologic. ICPE-CA abordează cea mai compactă şi sigură alternativă de stocare, sub formă de hidruri metalice solide, datorită avantajelor conferite de construcţia şi manevrabilitatea rezervoarelor de hidrură şi a capacităţii mari de stocare volumetrică a hidrogenului.
În cadrul institutului s-au elaborat mai multe tipuri de aliaje şi compuşi intermetalici pe bază de Fe-Ti, Zr-Ni, La-Ni şi Mg-Ni care prezintă capacităţi de stocare comparabile cu cele obţinute pe plan internaţional. În acest sens, s-au realizat în ICPE-CA şi două tipuri de rezervoare pentru stocarea hidrogenului sub formă de hidruri metalice, putând fi utilizate ca sursă de hidrogen pentru celulele de combustie care alimentează autovehiculele acţionate electric, aşa-numitele vehicule cu "emisie zero", sau ca surse de alimentare pentru staţii autonome de putere.
Generator electric sincron lent cu magneţi permanenţi
Dezvoltarea echipamentelor pentru conversia energiei eoliene în energie electrică necesită componente caracteristice compatibile cu motorul eolian, care la puteri mijlocii şi mari de 100 - 3000 kW, are turaţia lentă de 6 - 20 rotaţii/minut. Dintre soluţiile tehnice posibile de cuplare a generatorului electric cu motorul eolian, face parte generatorului sincron cu inductorul echipat cu magneţi permanenţi, care prezintă mai multe avantaje: se elimină excitaţia în curent continuu pentru producerea câmpului magnetic inductor din maşină; nu mai necesită o sursă de curent continuu pentru alimentarea înfăşurării de excitaţie; nu se mai produc pierderi în sistemul de excitaţie; creşte randamentul şi scade încălzirea maşinii.
ICPE-CA Bucureşti, în colaborare cu SA Hydroelectric-Reşiţa şi ICPE-ACTEL Bucureşti, a lansat astfel de programe de cercetare pentru proiectarea şi realizarea de modele fizice experimentale pentru generatoarele sincrone lente polifazate multipolare, care să facă posibilă realizarea tehnică a acestora. Pentru verificarea rezultatelor s-a prevăzut realizarea unui model fizic experimental la scară adecvată la Hydroengineering-Reşiţa, prezumtivul fabricant din ţara noastră de generatoare sincrone lente pentru centrale eoliene.
Generator electric pentru microturbine eoliene
În vederea dezvoltării unei serii de generatoare electrice pentru microturbine eoliene în gama de puteri până la 5kW, ICPE-CA a realizat o prima tipodimensiune de 1,5kW la turaţia de 750rot/min. Generatorul este de tip sincron cu excitaţie prin magneţi permanenţi de mare energie pe bază de pământuri rare (NdFB sinterizaţi). Din punct de vedere constructiv tehnologic s-a avut în vedere valorificarea unor repere şi subansambluri din fabricaţia Întreprinderii Electroprecizia Săcele, cu referire la motoarele asincrone gabarit 100 L din producţia curentă.
Module energetice pe bază de pile de combustie
Nu în ultimul rând, specialiştii ICPE-CA au dezvoltat module energetice pe bază de pile de combustie de 3000W (700W-PV / 1200W-FC / 1100W-AT) cu domenii multiple de aplicabilitate:
• Aplicaţii stationare;
• Modulul energetic hibrid de 3000W poate fi convertit într-un sistem mobil ce poate fi utilizat în aplicaţii de producere a energiei electrice şi back-up în situaţii de urgenţă;
• Învăţământ - Pregătirea studenţilor şi elevilor;
• Demonstraţii practice privind tehnologiile alternative ecologice de producere a energiei electrice.

aparut in: Market Watch, pe 26 septembrie 2009.

Unde e businessul in energii regenerabile?

Dl. Dumitru Cuciureanu, managerul firmei Q (S.R.L.) din Iasi a venit la Bucuresti la workshopul international "Inovare si Evolutie prin Parteneriat Strategic C&D - IMM", organizat de ICPE-CA - Institutul National de Cercetare - Dezvoltare pentru Inginerie Electrica (cercetari avansate). Urmariti o tema din interviul pe care ni l-a acordat - in zona multimedia din dreapta paginii. Sau sinteza de mai jos.
- Programul "Casa verde" - initierea si apoi renuntarea la program putea costa existenta mai multe firme: "In 2008 vanzarea panourilor solare - fotovoltaice, termice - incepuse sa mearga bine. Cand a aparut programul "Casa verde" cu acel 90% - cu care nu am fost de acord - toata lumea a asteptat "Casa verde" si am avut o pauza de aproape jumatate de an in care nu am mai facut nicio instalare"
- Businessul acum merge bine pentru energia eoliana de mica putere, fotovoltaica, termica - pentru apa calda, cu investitii romanesti sau din afara
- Cele ma multe proiecte pentru energie din surse regenerabile cu finantare romaneasca - in zona Moldovei - sunt pentru zone care nu au alte surse de aprovizionare cu energie, preocuparea pentru pastrarea mediului e apanajul unei civilizatii mai dezvoltate, cu mai multa finantare
Citii si: ICPE are exact ceea ce-mi lipseste mie si Deschiderea workshopului: Inovare si Evolutie prin Parteneriat Strategic C&D - IMM.

aparut in: Fabrica de bani, pe 13 septembrie 2009.

ICPE are exact ceea ce-mi lipseste mie

Dl Dumitru Cuciureanu, managerul societatii comerciale Q din Iasi, a lucrat timp de 13 ani in cercetare. Dupa '90 s-a "despartit putin" de cercetare. A revenit "acum, dupa ce mi-am facut o platforma" (compania Q). Are lucrari de cercetare-inovare pentru care colaboreaza cu ICPE (acum) CA si cu Politehnica din Iasi. L-am intalnit la workshopul organizat de ICPE-CA [urmariti fragmentele de mai jos sau inregistrarea video din zona multimedia din drepta. Interviul realizat a fost mai lung, vom reveni cu alte teme].
"ICPE are exact ceea ce-mi lipseste mie. Noi, lucrand direct cu beneficiarul, cu industria, avem reactia lor si stim exact ce le trebuie lor. Nu avem dotarea si, poate, ideile care ne-ar trebui pentru realizarea lor. Aici intervine colaborarea noastra. Noi aducem temele din practica, iar realizarea [solutiilor] o facem impreuna".
Exemple? O microturbina eoliana: "toti s-au dus spre turbine de putere mare, pe care putini in Romania le pot ataca, cele mai multe sunt, ca realizare tehnica si ca investitii - din strainatate. In alte tari s-a dezvoltat o industrie de eoliene de capacitate mica, pe care le poate procura orice gospodarie pentru mici necesitati energetice si pentru locurile izolate. Aici am colaborat foarte bine: noi am facut turbina, dumnealor [ICPE-CA] au facut generatorul electric"
Un exemplu asemanator este colaborarea Companiei Q cu Politehnica din Iasi pentru o roata de apa. La fel de moderna in lumea noastra. Dupa indiguirea Prutului, baltile de odinioara, folosite pentru udarea gradinilor, au inceput sa sece. Folosind surse regenerabile de energie (eoliana sau solara) se poate pompa apa in bazine intermediare si folosi la udarea gradinilor. Prototipul a fost realizat impreuna cu Politehnica din Iasi, s-a testat si optimizat pe standurile Politehnicii - acum este o lucrare gata, care este promovata.
Dl Dumitru Cuciureanu a aparut prima data pe site-ul www.fabricadebani.ro in 2008 (Fotovoltaice de generatia a 3-a), a participat la "Caravana inovarii" La Timisoara si la Curtici - este impresionat de combinatul agroindustrial al lui Dimitrie Musca.

aparut in: Fabrica de bani, pe 11 septembrie 2009.

Deschiderea workshopului: Inovare si Evolutie prin Parteneriat Strategic C&D - IMM

Wilhelm Kappel, directorul general ICPE-CA, a deschis lucrarile workshopului subliniind rolul acestui institut national de cercetari avansate in diseminarea informatiei care reflecta rezultatele cercetarilor si - mai nou - in incurajarea colaborarii cu industria pentru aplicarea mai rapida a rezultatelor cercetarii si inovarii.
Dragos Seuleanu, presedintele Consiliului inovarii - secvente din alocutiunea de la deschiderea workshopului:
- In timpul crizei inovarea este o solutie cu mai mic impact, dupa criza insa va deveni o solutie substantiala. Daca priviti atitudinea guvernelor, veti intelege pozitia fiecarei natiuni dupa criza. Natiunea care taie bugetul de cercetare acum isi pedepseste poporul in urmatorii 10-15 ani. Inovarea va genera un nou tip de economie, economia sustenabila orientata pe om. Va fi o alta economie. Inovarea va schimba perceptia populatiei fata de cercetare. Cred ca inovarea ne impinge mai aproape de comunitatile locale, acolo sunt necesitatile si tot mai mult si fondurile vor fi acolo. Inovarea obliga la transformarea abordarii - de la consumator la un bun cetatean.
- Am discutat impreuna cu dl director general Kappel, care este un membru marcant al societatii stiintifice cu preocupari profunde legate de locul si rolul cercetarii in tara si in regiune, despre informatia privind rezultatele cercetarilor si colaborarea cu industria
- Consiliul inovarii - in fata reducerii bugetului cercetarii la 27% din valoarea anului trecut - a cautat solutii de finantare inclusiv in accesarea fondurilor europene. Autoritatea NAtionala pentru Cercetare Stiintifica, impreuna cu Consiliul inovarii, au propus includerea institutelor nationale de cercetare in lista entitatilor eligibile sa participe la programul transfrontalier de colaborare Romania Bulgaria (CBC Romania-Bulgaria). Nu e rezolvarea problemei, dar este o solutie.
- Workshopul de astazi isi va dezvalui rezultatele pentru utilizatorul obisnuit, pentru o persoana obisnuita - peste cativa ani.
Prof dr.Mieczyslaw Jurczyk de la Universitatea Tehnica din Poznan, Polonia, a subliniat ca asteapta cu placere discutia in fata unui numar atat de mare de oameni de afaceri a problemelor si oportunitatilor utilizarii noilor materiale, micro sau nano structurate. De asemenea, a subliniat importanta discutarii diverselor solutii de finantare.

aparut in: Fabrica de bani, pe 10 septembrie 2009.

Materiale magnetice cu performante superioare utilizate in constructia masinilor electrice

ICPE-Cercetari Avansate este un institut national cu capital integral de stat ce desfasoara activitati de traditie, recunoscute in domeniul ingineriei electrice. Detinand o importanta baza stiintifica in domeniu, INCDIE ICPE - CA ocupa o pozitie nationala semnificativa, situandu-se printre cele mai active si performante unitati de cercetare.
INCDIE ICPE-CA promoveaza si intreprinde cercetarea aplicativa in context national si international in domeniul ingineriei electrice (materiale, electrotehnologii, surse noi de energie, vibratii si echilibrari dinamice, compatibilitate electromagnetica etc.), spre folosul societatilor comerciale, private si publice, in beneficiul general al intregii societati.
Dezvoltand inovatia tehnologica pentru beneficiari, ICPE-CA creste competitivitatea acestora atat in Romania cat si in Europa. Activitatea de cercetare desfasurata promoveaza dezvoltarea economica a societatii si conduce la bunastarea sociala, in compatibilitate cu mediul inconjurator.
Ceea ce caracterizeaza astazi INCDIE ICPE-CA este atentia acordata cercetarii fundamentale si aplicative si dezvoltarii, cu un accent special pus pe cercetarea si caracterizarea de materiale, motorul dezvoltarii durabile a societatii, pe cercetarea si dezvoltarea de surse noi de energie si pe cercetare-dezvoltare de NEMS si MEMS.
Principalele activitati cuprind:
- cercetare fundamentala si aplicativă in sectorul ingineriei electrice;
- inginerie, probe, masuratori, expertize in laborator, in statii pilot si pe teren;
- dezvoltare tehnologica in domeniul valorificarii, procesarii deseurilor industriale şi reabilitarii ecologice;
- elaborare de normative tehnice si economice de interes national privind asigurarea cerintelor fundamentale in domeniul ingineriei electrice;
- elaborare de strategii, asistenta tehnica si consultanta in domeniul ingineriei electrice;
- informare, documentare si pregatire de personal in domeniul ingineriei electrice.
Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA, in parteneriat cu Universitatea Transilvania Brasov, Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca, Universitatea Politehnica Bucuresti si Centrul de Tehnologii, Inventica si Business Brasov, a derulat un proiect privind imbunatatirea caracteristicilor masinilor electrice conventionale si neconventionale.
Astfel, proiectul intitulat "Materiale magnetice cu performante superioare utilizate in constructia masinilor electrice" si-a propus proiectarea si construirea unor modele experimentale de masini electrice cu indicatori energetici performanti, prin folosirea unor materiale magnetice cu performante superioare, realizarea de modele experimentale de senzori, utilizand materiale magnetice in straturi subtiri, cresterea performantelor echipamentelor electrotehnice, contribuind, in acest fel, la cresterea calitatii resursei umane si a societatii bazate pe cunoastere.
In cadrul proiectului amintit, INCDIE ICPE - CA i-a revenit sarcina de a realiza un rotor cu magneti permanenti. Astfel, prin utilizarea rotorului s-a obtinut un generator care poate fi utilizat in obtinerea energiei electrice, folosind energia eoliana sau cea hidraulica. Elementul de noutate al proiectului este dat de faptul ca s-a folosit un rotor cu magneti permanenti NdFeB realizat de ICPE-CA si un stator realizat de catre SC Electroprecizia Sacele Brasov, fara a se modifica linia de fabricatie a statorului.
Beneficiile rezultate din derularea proiectului vizeaza progresul din punct de vedere al cunoasterii fenomenelor fizice care se produc in materialele magnetice, avand ca rezultat imbunatatirea unor procedee tehnologice care sa permita obtinerea de materiale cu proprietati electrice, magnetice si mecanice, superioare celor utilizate pana in prezent. Totodata, beneficiile economice reies din imbunatatirea materialelor produse si din realizarea de echipamente electrotehnice care sa asigure o reducere a consumului de energie.
Rezultatele proiectului derulat de partenerii din consortiu au un inalt grad de inovare, conducand la cresterea eficientei energetice, fara diminuarea performantelor echipamentelor din alte puncte de vedere si fara efecte negative asupra mediului.

aparut in: Ecomunicate.ro, pe 8 septembrie 2009.

In cadrul proiectului amintit, INCDIE ICPE CA i-a revenit sarcina de a realiza un rotor cu magneti permanenti. Astfel, prin utilizarea rotorului s-a obtinut un generator care poate fi utilizat in obtinerea energiei electrice, folosind energia eoliana sau cea hidraulica. Elementul de noutate al proiectului este dat de faptul ca s-a folosit un rotor cu magneti permanenti NdFeB realizat de ICPE-CA si un stator realizat de catre SC Electroprecizia Sacele Brasov, fara a se modifica linia de fabricatie a statorului.
Beneficiile rezultate din derularea proiectului vizeaza progresul din punct de vedere al cunoasterii fenomenelor fizice care se produc in materialele magnetice, avand ca rezultat imbunatatirea unor procedee tehnologice care sa permita obtinerea de materiale cu proprietati electrice, magnetice si mecanice, superioare celor utilizate pana in prezent. Totodata, beneficiile economice reies din imbunatatirea materialelor produse si din realizarea de echipamente electrotehnice care sa asigure o reducere a consumului de energie.
Rezultatele proiectului derulat de partenerii din consortiu au un inalt grad de inovare, conducand la cresterea eficientei energetice, fara diminuarea performantelor echipamentelor din alte puncte de vedere si fara efecte negative asupra mediului.

aparut in: Comunicate media, pe 8 septembrie 2009.

Materiale magnetice cu performante superioare utilizate in constructia masinilor electrice

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica ICPE-CA, in parteneriat cu Universitatea Transilvania Brasov, Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca, Universitatea Politehnica Bucuresti si Centrul de Tehnologii, Inventica si Business Brasov, a derulat un proiect privind imbunatatirea caracteristicilor masinilor electrice conventionale si neconventionale.
Astfel, proiectul intitulat "Materiale magnetice cu performante superioare utilizate in constructia masinilor electrice" si-a propus proiectarea si construirea unor modele experimentale de masini electrice cu indicatori energetici performanti, prin folosirea unor materiale magnetice cu performante superioare, realizarea de modele experimentale de senzori, utilizand materiale magnetice in straturi subtiri, cresterea performantelor echipamentelor electrotehnice, contribuind, in acest fel, la cresterea calitatii resursei umane si a societatii bazate pe cunoastere.
In cadrul proiectului amintit, INCDIE ICPE - CA i-a revenit sarcina de a realiza un rotor cu magneti permanenti. Astfel, prin utilizarea rotorului s-a obtinut un generator care poate fi utilizat in obtinerea energiei electrice, folosind energia eoliana sau cea hidraulica. Elementul de noutate al proiectului este dat de faptul ca s-a folosit un rotor cu magneti permanenti NdFeB realizat de ICPE-CA si un stator realizat de catre SC Electroprecizia Sacele Brasov, fara a se modifica linia de fabricatie a statorului.
Beneficiile rezultate din derularea proiectului vizeaza progresul din punct de vedere al cunoasterii fenomenelor fizice care se produc in materialele magnetice, avand ca rezultat imbunatatirea unor procedee tehnologice care sa permita obtinerea de materiale cu proprietati electrice, magnetice si mecanice, superioare celor utilizate pana in prezent. Totodata, beneficiile economice reies din imbunatatirea materialelor produse si din realizarea de echipamente electrotehnice care sa asigure o reducere a consumului de energie.
Rezultatele proiectului derulat de partenerii din consortiu au un inalt grad de inovare, conducand la cresterea eficientei energetice, fara diminuarea performantelor echipamentelor din alte puncte de vedere si fara efecte negative asupra mediului.

ICPE-Cercetari Avansate este un institut national cu capital integral de stat ce desfasoara activitati de traditie, recunoscute in domeniul ingineriei electrice. Detinand o importanta baza stiintifica in domeniu, INCDIE ICPE - CA ocupa o pozitie nationala semnificativa, situandu-se printre cele mai active si performante unitati de cercetare.
INCDIE ICPE-CA promoveaza si intreprinde cercetarea aplicativa in context national si international in domeniul ingineriei electrice (materiale, electrotehnologii, surse noi de energie, vibratii si echilibrari dinamice, compatibilitate electromagnetica etc.), spre folosul societatilor comerciale, private si publice, in beneficiul general al intregii societati.
Dezvoltand inovatia tehnologica pentru beneficiari, ICPE-CA creste competitivitatea acestora atat in Romania cat si in Europa. Activitatea de cercetare desfasurata promoveaza dezvoltarea economica a societatii si conduce la bunastarea sociala, in compatibilitate cu mediul inconjurator. Ceea ce caracterizeaza astazi INCDIE ICPE-CA este atentia acordata cercetarii fundamentale si aplicative si dezvoltarii, cu un accent special pus pe cercetarea si caracterizarea de materiale, motorul dezvoltarii durabile a societatii, pe cercetarea si dezvoltarea de surse noi de energie si pe cercetare-dezvoltare de NEMS si MEMS.
Principalele activitati cuprind:
- cercetare fundamentala si aplicativă in sectorul ingineriei electrice;
- inginerie, probe, masuratori, expertize in laborator, in statii pilot si pe teren;
- dezvoltare tehnologica in domeniul valorificarii, procesarii deseurilor industriale şi reabilitarii ecologice;
- elaborare de normative tehnice si economice de interes national privind asigurarea cerintelor fundamentale in domeniul ingineriei electrice;
- elaborare de strategii, asistenta tehnica si consultanta in domeniul ingineriei electrice;
- informare, documentare si pregatire de personal in domeniul ingineriei electrice.

aparut in: Comunicate de presa, pe 8 septembrie 2009.